Există câteva lucrui pe care le facem în fiecare zi și care ne revigorează și ne ajută să ne reconectăm cu noi înșine. Cafeaua de dimineață, cartea de pe noptieră, plimbarea prin parc sau dușul care pentru mulți dintre noi este un adevărat ceas deșteptător blând, care ne mângâie simțurile, ne îmbrățișează pielea și ne ajută să ne spunem nouă înșine „bună-dimineața” într-un mod reconfortant.
Există cel puțin trei tipuri de persoane care apreciază dușul în diferite momente ale zilei. Și aproape niciuna dintre aceste persoane nu știe că bucuria acestei activități poate fi îmbunătățită la maximum cu ajutorul unui filtru de apă pentru duș, un dispozitiv special creat pentru o experiență superioară, indiferent de starea emoțională sau fizică în care se află.
Majoritatea dintre noi facem duș în fiecare dimineață, iar această activitate este parte din rutina zilnică. Asta pentru că este o ocazie să ne curățăm trupul de somnolență, se ne scăldăm în visarea realității care ne teleportează la tropice, sub ploi torențiale calde care ne masează pielea și ne pregătește de un binemeritat mic dejun sănătos.
Pentru sportivi, dușul de după antrenament este o adevărată reîmprospătare de simțuri. Pielea sărutată de apa limpede alină și revigorează, trezind în pasionații de sport un sentiment dulce de relaxare presărată cu o palpare calmă a pielii. E masajul care confirmă pasiunea și pe care mulți dintre sportivi abia îl vor aștepta după antrenamente.
Unii dintre noi avem o relație foarte specială cu somnul, iar rutina de seară este importantă. Pe lângă un ceai cald și o carte bună mai e dușul menit să alunge insomnia, pentru a putea dormi mai bine. Și ce poate fi mai plăcut decât un binemeritat masaj cu apă și sentimentul că ești curat, scufundat în lenjerii de pat parfumate, după o zi plină de alergătură?
Și mai există o categorie de persoane, cei care fac duș foarte rar pentru că „dacă tot nu ies din casă, ce rost mai are?”. Pentru mulți dintre noi, pandemia a însemnat o schimbare a vieții profesionale și personale, la 180 de grade. Mulți oameni, chiar și acum, după ce s-ar spune că pandemia „s-a sfârșit”, au rămas să lucreze de acasă. Și vor rămâne așa mulți ani de acum înainte. Desigur, nu spunem despre aceste persoane că nu se spală, ci că, cumva sedentarismul vine cu alte rutine și reguli de trai.Dușul nu îți este dușman!
Din păcate, exemplele de mai sus se situează în extreme. De prea puține ori ne întrebăm dacă facem duș cum trebuie, cât de des (sau rar) trebuie și cu apa care trebuie. Asta și pentru că este o activitate atât de banală, încât ea deja e un automatism de care ne bucurăm, știind că are efecte benefice asupra noastră. În fond, ce rău ar putea să ne facă un simplu duș?
Ei bine, pielea nu este doar un simplu înveliș care ne protejează organismul, ci e un organ viu. Prin piele eliminăm toxine sub formă de transpirație, transpirație pe care vrem să o spălăm cât mai des. Însă pielea mai secretă și alte substanțe, precum uleiurile protectoare care o ajută să se curețe singură și să se protejeze de dăunători. Studiile arată că o piele care este spălată prea des, se va usca, ea neavând puterea să se hidrateze în timp util, între dușurile zilnice. Persoanele sedentare, care lucrează mult de la birou sau de acasă nu au nevoie de dușuri zilnice. De asemenea, în perioadele reci și răcoroase, când trupul nu transpiră prea mult, este recomandat ca dușurile să fie mai rare, o dată la 2-3 zile. Echilibrul este cuvântul de ordine aici. Simplul gest de a te spăla, nu este suficient. În funcție de stilul de viață, va fi nevoie să decizi cât de des e benefic pentru tine să te speli. Asta pentru că dacă o faci prea rar, ei bine, viața ta socială și sănătatea pielii vor avea de suferit. Iar dacă o faci prea des, apa pe care o folosești la duș și produsele de igienă ar putea provoca iritații și uscarea pielii. Și pentru că tot am amintit de apă, calitatea ei contează mai mult decât durata sau frecvența dușurilor. De aceea, ceea ce vrem să îți propunem te va asigura că te vei putea bucura în continuare de rutina ta, fără frică. Filtrul de duș Finaqua SKINO este special creat pentru a reduce acele elemente din apa de la rețeaua de distribuție care ne afectează pielea inutil. aici vorbim, bineînțeles de metale grele, impurități, dar mai ales de inamicul numărul 1 al pielii: CLORUL.
Din păcate, nu există apă provenită de la rețeaua de distribuție care să nu conțină clor. El este benefic pentru că dezinfectează apa și, astfel, o face sigură pentru consum. Însă clorul, în definiție, este extrem de dăunător pentru piele, păr și unghii. De aceea, multă lume a început să apeleze la filtre de apă pentru duș, pentru a elimina clorul.
Dacă ar fi să fim experți consultanți în activitatea de a face duș, ți-am sugera ca pentru următoarele săptămâni să îți reajustezi rutina zilnică, astfel încât să observi pe pielea ta cât de important este să ai o igienă corectă. Imaginează-ți cât de bine îți este acum, după ce ieși din duș. Apoi gândește-te că se poate mai bine, mai sigur, mai sănătos, mai energizant și mai relaxant de atât. Cu mult!