Consultanta rapida: 0767 280 280
Contul tău Finaqua
|
0
0%
De ce să alegi un sistem avansat de filtrare a apei potabile

Apă multă, hidratare puțină. De ce să alegi un sistem de filtrare a apei potabile?

21 august 2022 | scris de Finaqua

Apa este ca lucrurile frumoase din viață despre care ne dăm seama că ne-au făcut fericiți abia după ce le pierdem. Atunci când ne e sete, atunci când e secetă, atunci când natura ne amintește că ea este cea care controlează resursele care ne țin în viață, abia atunci ne amintim de importanța apei. În rest, consumul ei este un automatism. Atunci când ne spălăm, atunci când bem apă, atunci când ne udăm gazonul din fața casei, nu ne gândim la apa pe care o folosim. Și e oarecum normal, asta pentru că avem multe altele pe cap ca să ne mai preocupăm și de calitatea apei care ajunge în casele noastre.

 

Din fericire, suntem norocoși

 

Departe de noi să fim ca acei părinți cicălitori care îi îndeamnă pe copii să mănânce toate legumele din farfurie cu pretextul că alți copii nu au de mâncare. Însă nu putem să nu observăm o anumită doză de iresponsabilitate în ceea ce privește consumul nostru de apă, în condițiile în care știm că apa nu este o resursă inepuizabilă pe care Natura ne-o oferă pe gratis, oricât de mult am vrea să credem asta.

 

E important să învățăm ce înseamnă apa cu adevărat

 

Apa nu e la discreția noastră, de aceea trebuie să învățăm să ne folosim de această resursă cât mai cumpătat. Deși Terra se numește Planeta Albastră și 70% din suprafața ei este acoperită cu apă, dacă strângem toată această apă într-o sferă (inclusiv particulele din atmosferă), ajungem la concluzia că avem la „dispoziție” doar 1.400 de kilometri de apă, asta în condițiile în care Pământul are o suprafață de 510 milioane de de kilometri pătrați. La asta mai adăugăm că aproximativ 96% din această apă este sărată și, deci, nepotabilă. Abia recent, din lipsa acută a apei potabile în unele zone ale globului, am început să dezvoltăm instalații de desalinizare a apei din mări și oceane pentru a o face potabilă, însă tehnologia este extrem de costisitoare și mare consumatoare de energie.

 

Cu acest gând în minte, am putea considera că avem multă apă, dar hidratare prea puțină, datorată lipsei apei cu potențial potabil. Însă mai există 2 motive pentru care nu ne hidratăm suficient și corect, mai ales la noi, cei aflați în zonele „norocoase” unde apa dulce din lacuri, râuri și izvoare se află la picioarele noastre să ne servească și să ne potolească setea. În primul rând, pentru că uităm să bem apă. Ne bucură mult să vedem, totuși, că în ultima vreme tot mai mulți dintre noi aleg să se hidrateze cu cantitatea optimă de apă de care are nevoie corpul nostru zilnic pentru a funcționa optim. Și totuși, în al doilea rând, chiar dacă bem apă, nu bem apa „corectă”.

 

Când devine apa filtrată cu adevărat curată?

 

Multă lume recomandă consumul de apă filtrată prin diferite metode, de la apă îmbuteliată la apă filtrată prin osmoză inversă, cu comparații între sisteme de filtrare, avantaje și dezavantaje și tot felul de detalii tehnice care, de cele mai multe ori, ne bulversează și mai mult călătoria spre un stil de viață bazată pe rutina simplă de a ne hidrata corect. Însă prea puțini sunt cei care aleg să explice și de ce e important ca apa pe care o bem să fie filtrată și, mai ales, cum.

 

Primul pas spre hidratare. Apa de la robinet

 

Deja știm cu toții că apa care ajunge în casele noastre este filtrată prin sistemele de tratare a apei din uzinele care captează apa din Natură. Prin captarea apei și tratarea ei, suntem asigurați că apa care ajunge în casele noastre este potabilă. Însă acea tratare a apei se întâmplă la un nivel „superficial”. Adăugarea clorului pentru dezinfectarea apei, traseul lung pe care aceasta îl face prin conducte, filtrarea doar a particulelor mari sunt doar un prim pas spre apa sănătoasă de care are nevoie organismul nostru. Desigur, nu e interzis să bei apă de la robinet. Așa cum nu e interzis să bei niciun tip de apă potabilă, indiferent că o iei din magazin sau o filtrezi acasă suplimentar prin diferite tehnici. Însă dacă organismul nostru ar avea glas să ne spună concret și răspicat ce și-ar dori să îi oferim pentru a ne ajuta să excelăm în viață, să fim sănătoși și în putere, atunci cu siguranță ne-ar ruga frumos să nu ne oprim la apa de la robinet atunci când alegem să ne hidratăm.

 

Pasul doi de filtrare. Apă îmbuteliată, cană filtrantă, sisteme de filtrare prin osmoză inversă?

 

Chiar dacă apa de la robinet nu ne îmbolnăvește, există variante mult mai bune de hidratare atunci când, de exemplu, ne dorim să avem mai multă grijă de noi și de sănătatea noastră. Pentru noi, consumul de apă de calitate superioară face parte din lungul șir de acțiuni pe care le facem zilnic pentru a preveni posibile probleme de sănătate. Desigur, nu doar apa contează ci și alimentația, mișcarea, tipul de viață pe care o ducem per ansamblu, însă mai ales pentru persoanele care aleg să trăiască sănătos, apa nu trebuie să fie „uitată” din tot acest proces. Problema apare atunci când e de ales între tipurile de apă pe care să o consumăm. Să fie apă îmbuteliată? Nu e foarte potrivită, mai ales dacă îți pasă de natură și pui mare preț pe cheltuielile zilnice. Să fie oare mai potrivită o cană filtrantă? Sună interesant, dar majoritatea cănilor filtrante doar mai „curăță” încă o dată apa, timp în care așteptăm și așteptăm până se va umple cana cu apă puțin mai curată. Dar sistemul de filtrare prin osmoză inversă? Astfel de sisteme de filtrare au fost inventate pentru piața din China și India acolo unde populația nu are acces la apă sigură din punct de vedere al contaminării cu diferite substanțe chimice sau bacterii. Filtrarea prin osmoză inversă va continua să avanseze tehnologic atât timp cât în astfel de zone geografice chiar este nevoie de ea. Însă, în rest, în zonele cu apă potabilă, acestea devin inutile din două motive. În primul rând, pentru că elimină mineralele din apă, minerale pe care organismul le folosește în procesele sale. Apoi, pentru că pH-ul apei rezultate din osmoza inversă este mai acid decât suntem noi obișnuiți. Dacă adăugăm la această apă alimentația preponderent acidă pe care o avem, rezultă o presiune suplimentară asupra organismului de reglare a pH-ului nostru ușor neutru.

Hidratarea completă și corectă prin sisteme de filtrare inspirate din natură

 

Alegerea unui sistem de filtrare a apei pe care o consumi este, în primul rând, una cât se poate de personală. Noi recomandăm sistemele de filtrare în special persoanelor care își doresc să acorde o atenție mai sporită asupra stilului de viață pe care îl au. Desigur, având în vedere beneficiile multiple referitoare la consumul de apă alcalină, microstructurată și îmbogățită cu minerale, scopul nostru este să ajungem ca întreaga Românie să înceapă să se hidrateze cu o astfel de apă. Până atunci, însă, principalul motiv pentru care ar fi indicat să alegi un filtru de apă este bunăstarea fizică și emoțională care derivă din consumul de apă filtrată.

 

Nu întâmplător am ales să dezvoltăm sisteme de filtrare a apei potabile, inspirate din natură. Pentru că știm ce beneficii ne poate aduce apa care derivă din ea.

 

Cu ce te ajută apa alcalină, antioxidantă și microstructurată Finaqua?

 

Alcalină

Antioxidantă

Microstructurată

  • Pune umărul la întărirea oaselor
  • Ajută la hidratarea și oxigenarea sângelui
  • Îmbunătățește sistemul imunitar
  • Oferă energie și vitalitate.


  • Are efect de anti-îmbătrânire
  • Ajută la protejarea musculaturii
  • Hidratează pielea
  • Poate reduce stresul oxidativ
  • Ajută la asimilarea vitaminelor și mineralelor
  • Ajută la reglarea funcțiilor digestive
  • Îmbunătățește funcționarea sistemului nervos

 

Toate aceste „ajutoare” pentru organism sunt doar o parte dintre motivele pentru care e mai avantajos să alegi să te hidratezi cu apă provenită din sisteme de filtrare a apei potabile. Desigur, mai sunt multe alte pe care le poți descoperi la Sistemele de Filtrare Finaqua.

Pe tine ce te-a convins să te hidratezi corect?

ANTERIOR
Renunță la apa îmbuteliată! Află ce costuri implică pe an
URMĂTOR
Filtrul Finaqua instalat în bucătăria ta îți aduce hidratarea corectă la degetul mic
Vrei încă
100 de lei
reducere?
În plus față de reducerea
temporară de 30% de pe site?
Primește la tine acasă:
apă alcalină, antioxidantă, microstructurată, ionizată natural și îmbogățită cu magneziu și hidrogen.