Despre Finaqua

Prezentare sistem FINAQUA

Apa proaspătă de la robinet este filtrată prin intermediul celor 4 stagii de filtrare din interiorul sistemului.

În prima etapă se înlătură din componența apei de la rețea contaminantii solizi, acționând ca o sită fină prin care sunt oprite toate sedimentele mai mari decât gradul de filtrare al cartușului.
În această etapă se elimina rugina provenită din conductele vechi ale alimentării cu apă, nisipul, nămolul și oricare alți contaminanti solizi care nu ar trebui să se regăsească în apa pe care o bem.

About

Următorul stadiu de filtrare este cel de carbon block activat, de înaltă puritate, prin care se elimină clorul și resturi de solvenți și erbicide. Se elimina gustul și mirosul neplăcut al apei de la rețea, se distrug algele, sporii, se inhibă înmulțirea bacteriilor, se îndepărtează clorina, pesticidele, resturi de materii organice, hidrogen sulfurat și metale grele precum fier, crom, plumb, cadmiu, aluminiu, mercur, arsenic și alți compuși organici nocivi.

În continuare apa intră în contact cu un mediu de minerale naturale de cea mai mare puritate, care printr-un proces sofisticat, alcalinizeaza apa ridicând ph-ul acesteia cu până la 2,5 puncte. Acest mediu adaugă apei decontaminate anterior, ioni de magneziu, ioni hidroxil și hidrogen molecular, creând astfel o apă încărcată cu minerale esențiale necesare menținerii unei stări optime de sănătate. Aici enumerăm buna funcționare a sistemului muscular și nervos, menținerea nivelului de colesterol, reglarea ritmului cardiac, întărirea sistemului osos și a dinților, efect antistres, precum și efectul de antiîmbătrânire obținut datorită eliminării radicalilor liberi din organism.

Ultimul mediu de filtrare este format din carbon activ antibacterian îmbogățit cu argint care îmbunătățește gustul apei și împiedică dezvoltarea bacteriilor în sistemul de filtrare și instalația acestuia.

În niciuna dintre etapele de filtrare ale sistemului Finaqua nu se elimina mineralele utile bunei funcționari a organismului!


Toate materialele folosite împiedică dezvoltarea bacteriilor în sistemul de filtrare și în instalația acestuia. În urma acestor transformări, apă de la robinet devine apa FINAQUA, o apă curată, cu gust bun, microstructurată, dar mai ales alcalină și antioxidantă.

Prezentare Video

În video-urile ce urmează , puteți vedea teste de alcalinitate, antioxidare dar și puterea de filtrare și eliminare a clorului din apa de la robinet.

Video
Video
Video
Video

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Aproximativ 70% din corpul nostru este format din apă. Pentru a funcționa corect, toate celulele și organele corpului au nevoie de apă, aceasta fiind responsabilă pentru fiecare reacție și proces metabolic din organismul nostru.

A bea apă este cea mai simplă și la îndemână metodă de a avea grijă de sănătatea ta în fiecare zi. Dar indiferent de cât de sănătos ai încerca să trăiești, dacă apa pe care o bei nu este o apă bună, curată, încărcată cu minerale esențiale bunei funcționari a organismului, efectele negative se vor vedea în timp.

Apă ALCALINĂ

Societatea modernă în care trăim ne împinge să mâncăm pe fugă, și nu tot timpul cele mai sănătoase alimente, exercițiile fizice nu reprezintă o prioritate pentru mulți dintre noi, iar în privința hidratarii nu reușim să satisfacem nevoile reale ale corpului. În materie de alimentație, peste 80% dintre produsele găsite pe rafturile supermarketurilor conțin e-uri cancerigene, iar legumele și fructele din piețe sunt in proporție de peste 70% pline de pesticide.


Consumul acestor alimente, precum și stresul și poluarea, creează aciditate în organism, aciditate care ulterior conduce la instalarea bolilor. Pentru a echilibra efectele dăunătoare ale acidității excesive, avem nevoie de consumul de alimente alcaline. Însă acestea sunt de multe ori greu de găsit, deoarece lista acestor alimente reprezintă 20% din totalul alimentelor disponibile, descurajând astfel consumul lor.

Cea mai simplă și eficientă metodă de a restabili echilibrul alcalin al organismului, este să înlocuiești apa normală pe care o consumi în momentul de față cu o apă alcalină provenită din sistemele Finaqua.
În urma filtrării, Ph-ul apei crește cu până la 2,5 puncte devenind astfel o apă alcalină cu PH 8.5 – 9.5, care neutralizează efectele acidității crescute și restabilește echilibrul natural acido-bazic al organismului.
Îți poți îmbunătăți stilul de viata consumând apă alcalină antioxidantă provenită din sistemele de filtrare FINAQUA.

Apă ANTIOXIDANTĂ

În urmă expunerii noastre la poluare, radiații, fum de țigară, pesticide, toxine, medicamente și aditivi alimentari, organismal nostru oxideaza. In urma oxidarii se creează molecule instabile, așa numiții radicali liberi. Aceștia au diferite efecte negative asupra organismului nostru precum stresul oxidativ, oboseală, inflamație, degradare celulară, inclusiv a ADN-ului, îmbătrânire prematură și apariția multor boli.
La fel cum actionează in corp, oxidarea se observa si in natura cauzand maronirea merelor decojite, sau ruginirea fierului.

Antioxidanții au rolul de a opri procesul de oxidare, neutralizând radicalii liberi. 


Este necesar să refacem constant resursele noastre de antioxidanți. Potențialul de reducere a oxidarii (ORP) se măsoară în milivolti cu ajutorul unui aparat numit ORP-metru. Valorile pozitive indică o substanță oxidanta, iar cele negative substanțe antioxidante.
Apa provenită din filtrele FINAQUA are un ORP de până la -600 mv, fiind un puternic antioxidant natural care elimina radicalii liberi și stimulează producția de antioxidanți în organism.
Prin comparatie, apa de la robinet este oxidantă, având un ORP de peste +250 mV, sucurile acidulate au ORP de peste 350 mV, pe când antioxidanții cunoscuți precum citricele, ceaiul verde și sucul de iarbă de grâu nu depășesc valori de -100 mV.

Consumul de apa alcalină si antioxidantă produsă de filtrul FINAQUA este cea mai ușoară metodă de a va aproviziona cu antioxidanți! Tot ceea ce trebuie să faceți este să beți această apă, și astfel, fără efort puteti întârzia efectele îmbătrânirii și preveni formarea bolilor cornice.

“Ce este apa? Un copil născut din unirea unui tată, oxigenul, şi a unei mame, hidrogenul: H2O” - Omraam Mikhael Aivanhov

Design compact și modern

Având un design atrăgător, compact si modern este perfect pentru orice bucătărie. Instalarea se face simplu, sub chiuvetă, toate accesoriile fiind incluse. Asistență telefonică GRATUITĂ;

  • • Dimensiuni 36 x 25 x 8 cm
  • • In kit-ul de instalare sunt incluse toate piesele pentru racordarea la 1/2"

Costuri reduse de întreținere

Cost redus al elementelor filtrante, doar 485 RON cu manoperă GRATUITĂ inclusă pe toată perioada de garanție. Inlocuirea filtrelor se face la 9-12 luni sau 6000 litri de apă filtrată;


Cost mediu de 10 bani/litru de apă, de 12 ori mai mic decât al apelor îmbuteliate

5 ANI GARANTIE și manoperă de înlocuire a filtrelor și igienizare gratuită

Apă proaspătă în confortul casei

Marele beneficiu al filtrelor FINAQUA este că puteți transforma apa de la rețea într-o apă curată, proaspătă, cu gust bun dar mai ales alcalină și antioxidantă, direct în confortul casei;


Nu mai cari baxuri grele de apă și nu te mai stresezi cu reciclarea PET-urilor. Cu pași mici putem reduce consumul de plastic. Începe cu Finaqua!

Consumi o apă proaspătă, curată, alcalină și antioxidantă, având o putere foarte mare de hidratare.

Certificari

Componentele sistemelor de filtrare Finaqua, sunt certificate la nivel European prin urmatoarele.

Icon Icon